CELTI - MITURI

Miturile civilizatiei celtice ne-au parvenit pe cale orala sub forma unor poeme in proza amestecate cu versuri in care se descriau faptele eroilor. Acestea au imbracat o forma scrisa numai dupa secolele VII - VIII, atunci cand calugarii au preluat legendele si povestile folclorului celtic si le-au comprimat in scrieri cu evidente accente crestine. Aproape toate motivele mitologiei celtice sunt integrate in cicluri: in Irlanda - Cartea Invaziilor, ciclul din Ulster, ciclul lui Finn sau al eroilor din Leister, in Tara Galilor - ciclul lui Arthur. Un spatiu impresionant este acordat povestirilor ce relateaza calatoriile intreprinse de marii eroi celtici - Cuchulainn, Febal, Connla sau Oisin - in tinuturi fantastice, in lumea mortilor sau in Faery.Mitologia celtilor este prin excelenta eroica, oamenii acordandu-le zeilor rolul de eroi civilizatori si stramosi ai clanurilor si familiilor ce alcatuiau societatea celtica. Celtii se considerau urmasii unor fiinte exceptionale din toate punctele de vedere, de aceea in societatea lor cultul perfectiunii (fizice, spirituale, artistice) era fundamental. Mitologia lor reflecta preocuparea esentiala pentru gasirea esteticului, artei in orice aspect al vietii, toate meseriile si artele fiind un dar oferit de zei si de fiintele fantastice. Mitologia lor nu impune valori deoarece este inspirata din viata de zi cu zi a celtilor si de gustul lor pentru extraordinar si supranatural. Astfel, teritoriul celtic era locuit de oameni dar si de fiinte mitice primordiale, rase de zei stravechi precum Firbolgii, Fomorienii, Tuatha dE Danann sau Milesienii, recunoscuti de catre celti ca stramosi sacri. O particularitate a mitologiei celtice este faptul ca toate povestile fac parte din cicluri mari pe care usor le-am putea numi "cicluri ale miturilor mortii". Insasi originea semintiei celtice este legata strans de lumea mortilor printr-un vesnic proces de schimburi intre aceasta lume si a celor vii. Eroului celt i se pare perfect normala o calatorie initiatica in taramul mortilor, in Faery sau o infruntare directa cu vreun zeu.Desi zeii erau parte activa a vietii oamenilor, ei isi aveau resedinta permanenta intr-o alta lume, numita de catre celti "Insulele fericirii si tineretii vesnice" - Tir na n-Og. Acesta era taramul mortilor, loc mustind de intelepciune. Orice fiinta care reusea sa ajunga aici impartasea binecuvantarea zeilor dar carnea i se prefacea in scrum indata ce parasea aceste taramuri. Muritorii puteau ajunge in aceste lumi fermecate prin calatorii initiatice (ca aceea intreprinsa de Bran), prin vraji sau gasind deschizaturile prin care circulau zanele si zeii, expuse oamenilor de rand mai cu seama in anumite perioade ale anului, respectiv la sarbatorile de Samhain si Beltane. Deschizaturile se numeau sidh si erau plasate cel mai des in jurul mormintelor vechi ale teritoriilor celtice.
Mandri de originea lor divina, celtii practicau magia sistematic si in cele mai diverse feluri: de la simplele incantatii si potiuni fermecate, la vrajile puternice si descantecele de fertilitate pastrate si folosite cu grija de druizi si vrajitoare.O alta particularitate a mitologiei celtice este prezenta mantuirii si salvarii prin arta. Se credea chiar ca maestrii cantareti pot vraji si subjuga creaturile fantastice prin intermediul muzicii sau poeziei. Predilectia celtilor pentru cultul mortilor este in vizibila legatura cu cele de mai sus in credinta conform careia cine adoarme pe un mormant, se trezeste fie nebun, fie bard.Celtii priveau intunericul si moartea ca intelepciunea suprema, iar interiorul unui mormant laolalta cu puterea noptii erau considerate o combinatie de o intensitate magica extrema.